Până la 400 de imigranţi au dispărut duminică în naufragiul în Marea Mediterană al unei ambarcaţiuni improvizate.
Detaliile ai fost date de supravieţuitorilor debarcaţi marţi dimineaţă în Italia şi chestionaţi de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) şi ONG-ul „Save the children”, scrie AFP.
Paza italiană de coastă, care a venit duminică şi luni în ajutorul a 42 de vase încărcate cu peste 6.500 de imigranţi, a anunţat luni că a salvat 144 de persoane şi a recuperat nouă corpuri după naufragiul unei din aceste ambarcaţiuni, potrivit Agerpres.
Conform OIM şi organizaţiei „Save the children”, între 144 şi 150 de supravieţuitori ai unui naufragiu au ajuns marţi dimineaţă la Reggio Calabria, în extremitatea sudică a Italiei. Cele două ONG-uri nu au fost însă în stare să confirme dacă este vorba despre naufragiul amintit de paza de coastă. „Potrivit mărturiilor culese în ultimele ore de la cei 150 de supravieţuitori debarcaţi la Reggio Calabria, printre care câţiva minori, ar fi aproximativ 400 de victime în acest naufragiu care a avut loc la 24 de ore de la plecarea de pe coastele libiene”, a anunţat „Save the children” într-un comunicat. Printre victime s-ar afla numeroşi băieţi, probabil minori”, a adăugat organizaţia neguvernamentală.
L.L